Guvernul olandez va acorda un împrumut de până la 25 de miliarde de euro în următorii doi ani operatorului de rețea TenneT pentru a sprijini tranziția energetică a companiei, în timp ce vânzarea filialei sale germane este amânată.
Oficialii din Olanda și Germania negociază de luni de zile vânzarea filialei germane TenneT, însă nu au reușit să ajungă la un acord, a precizat Ministerul olandez de Finanțe într-o scrisoare adresată Parlamentului, potrivit Reuters. „Nu există nicio certitudine că putem ajunge la un acord”, a spus ministerul. „Între timp, TenneT trebuie să continue să investească pentru a reduce congestia din rețea”.
TenneT, companie de stat, operează rețeaua olandeză de înaltă tensiune și o parte din rețeaua germană și este esențială în tranziția verde a industriei, pe fondul creșterii cererii de energie electrică.
Guvernul german intenționează să cumpere activitățile TenneT din Germania, însă planul a întâmpinat un obstacol după ce Curtea Constituțională a țării a decis că fondurile neutilizate în pandemia COVID-19 nu pot fi reinvestite în proiecte climatice.
Vineri, Ministerul Federal al Germaniei pentru Afaceri Economice și Acțiuni Climatice (BMWK) a declarat că discuțiile privind tranzacția sunt în curs de desfășurare, fără alte detalii. Administrația de la Berlin a solicitat achiziția filialei germane a TenneT anul trecut, pentru a avea mai mult control asupra propriei infrastructuri energetice. Între timp, guvernul din Olanda a declarat că este reticent în a folosi banii contribuabililor olandezi pentru investiții în rețeaua germană.
TenneT are nevoie de aproximativ 13 miliarde de euro pentru investiții în rețeaua din ambele țări în acest an și de 12 miliarde de euro în 2025, a precizat guvernul olandez.
Sursa foto: Photo 199868067 © André Muller | Dreamstime.com