Dezvoltatorul imobiliar Iulius, deținut de Iulian Dascălu, a diminuat deșeurile menajere cu 31% față de 2019 și să crească volumul deșeurilor reciclabile cu 28% comparativ cu același an, potrivit raportului de sustenabilitate al companiei, care mai arată și o scădere de 9% a emisiilor Scope 1 și 2, precum și scăderea consumului total de energie cu 13%.
Obiectivul pe termen mediu este scăderea cu peste 50% a deșeurilor eliminate prin depozitare. În acest scop, în 2022, a fost demarat „IULIUS – Zero Waste Program”, prin intermediul căruia se urmăreşte reducerea cantităților de deșeuri generate, atât la nivel organizațional, cât și în relațiile cu partenerii și furnizorii. Totodată, a fost implementat un program pilot care vizează compostarea deșeurilor organice din fiecare centru comercial.
În ce privește certificatele de performanță energetică, din totalul clădirilor pe care compania le deține, 68% au primit punctaj maxim (100 de puncte), iar 32% au valori cuprinse între 98-99 de puncte.
„Integrăm continuu cele mai noi soluții în domeniul sustenabilității. Toate clădirile au certificări verzi, folosim materiale cu emisii reduse de carbon, reducem consumul de energie prin panouri fotovoltaice, derulăm proiecte care sprijină educația și antreprenoriatul. Nu în ultimul rând, iubim natura și o aducem în centrul proiectelor noastre, astfel încât lumea să aibă acces rapid la ea. Viitorul va fi și mai verde, pentru că și în proiectele mixed-use pe care le propunem, la Cluj și Constanța, natura va fi elementul central”, a spus Dan Adrian Chelaru, Group Sustainability Officer IULIUS.
Palas Campus Iaşi iese în evidenţă, fiind în două procese de certificare – EDGE și LEED. Proiectul a obținut, în 2021, primul credit verde din România, de la International Finance Corporation (IFC), divizie a Băncii Mondiale. Palas este singurul proiect din Europa Centrală și de Est care a primit certificarea LEED® Neighborhood Development pentru impactul pozitiv asupra comunității și pentru modul sustenabil în care au fost concepute și construite clădirile.
O particularitate a proiectelor IULIUS este procentul mare al spațiilor verzi. Compania spune că a creat, prin investiții de peste 17 milioane de euro, 13 hectare de grădini urbane. Doar la Palas, spațiile verzi reprezintă peste 45% din suprafața totală.