Germania, care are cea mai mare economie din Europa, va avea în acest an cel mai mic consum de energie, de când se publică datele statistice din această țară, în condiţiile în care problemele din industria de producție au atins şi cererea de energie, scrie Bloomberg.
Think tank-ul Working Group on Energy Balances (AG Energiebilanzen) a estimat, într-un raport, că în acest an consumul total de energie al Germaniei va fi de 10.784 Petajoule (2.996 Terawaţi oră) cu 8% mai puţin decât în 2022, an în care criza energetică europeană a lovit puternic Germania, şi cu 28% mai puţin decât cantitatea consumată în anul 1990, când au început să fie colectate date statistice cu privire la acest indicator.
Potrivit analiştilor citați, consumul de energie al Germaniei a fost influenţat în special de evoluţia economică, dar și de vremea mai caldă comparativ cu anul anterior. Circa o cincime din reducerea procentuală totală a consumului este posibil să se datoreze temperaturilor favorabile, a estimat think tank-ul. Un alt factor care a afectat consumul de energie este preţul ridicat, care a condus la realizarea de economii şi reduceri de producţie în industriile cu un consum mare de energie.