Foto: Exonia

Fabrica De Ambalaje Exonia protestează faţă de modul de departajare a solicitanţilor de ajutor de stat

Fabrica De Ambalaje Exonia protestează faţă de modul de departajare a solicitanţilor de ajutor de stat, aplicat de Ministerul Economiei, susţin reprezentanţii companiei într-un comunicat de presă.

„Criteriile de evaluare au permis unei firme de apartament cu 0 angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală ”impresionantă” de numai 1.000 de euro să halucineze că va implementa un proiect de 80 de milioane. Tot de euro. Iar Ministerul Economiei îi aprobă finanţarea, din Bugetul Statului Român. Noi, producătorii reali din economia românească, contributori reali la Bugetul de Stat, dezavantajaţi flagrant de procedura de evaluare în vederea acordării unui ajutor de stat pentru înfiinţarea de noi capacităţi de producţie moderne, dar mai ales profitabile în baza expertizei noastre anterioare de necontestat, avem întrebări legitime cu privire la corectitudinea analizei documentaţiilor din dosarele de candidatură ale firmelor de apartament care au solicitat şi cărora li s-a aprobat acordarea finanţării. Cum au demonstrat aceşti câştigători că au capacitatea financiară de implementare a unui proiect de o asemenea anvergură? Ne întrebăm ce unitate bancară poate asigura sursa de finanţare unei entităţi fără activitate, fără vreo experienţă sau/şi fără active proprii? Dar capacitatea tehnică şi expertiza cum au demonstrat că o deţin în cadrul proiectelor depuse, în contextul în care nu au angajaţi şi nici vreo experienţă în domeniul vizat prin proiecte? Nu cumva se vizează mutarea personalului specializat dintr-o altă companie în noul proiect, ceea ce ar încălca criteriile de eligibilitate?”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Exonia subliniază că HG 959 nu permite nici măcar transferul unei părţi a unei activităţi de la o unitate existentă la alta a unei alte părţi contractante la Acordul privind SEE unde are loc investiţia care beneficiază de ajutor de stat. Cu atât mai mult, este interzis transferul de activitate dintr-o altă unitate care ar avea resursele de implementare, inclusiv umane.

„Sperăm în acest context că acele firme ‘de apartament’ cu cifre de afaceri şi active minuscule să respecte declaraţiile privind evitarea unei relocări anterioare, dar mai ales pe o perioadă de minim 2 ani ulterior realizării investiţiei! Altfel spus, sperăm să nu fie cazul unor mutări de activitate existentă a unor companii prin refinanţare şi retehnologizare mascată. Ne vom mira că se irosesc aiurea fondurile care ar fi putut să propulseze spectaculos industria românească?”, se mai precizează în comunicat.

În schimb, cel mai mare industriaş al României, Chimcomplex este descalificat tot din cauza aceloraşi criterii, mai spun reprezentanții producătorului.

„Suntem mândri totuşi că Fabrica de Ambalaje Exonia a obţinut 100 de puncte din 100 posibile şi este pe aceeaşi treaptă cu liderul incontestabil al industriei româneşti, Chimcomplex şi cu a treia cea mai mare rentabilitate prin comparaţie cu toţi candidaţii serioşi care chiar sunt lideri în domeniilor lor de activitate, dar excluzând pe primii opt clasaţi care au fost şi finanţaţi şi a căror rentabilitate este una pur teoretică. Alte aspecte pe care le considerăm relevante: Oare s-a avut în vedere şi repartizarea regională a ajutoarelor pentru a asigura premisele reducerii decalajelor de dezvoltare pe regiuni şi ne referim în special la Regiunea Nord Est, care are un decalaj negativ în raport cu media naţională? Nu cumva s-a pierdut din vedere finalitatea reală a investiţiilor şi oportunitatea (ratată/ameninţată) de a crea peste 100 de locuri de muncă bine plătite în judeţul Neamţ, în cazul investiţiei de 21 milioane de euro propusă de Fabrica De Ambalaje Exonia, unde salariul mediu brut/salariat depăşeşte 6.000 lei? Ne menţinem cererea de finanţare şi aşteptăm îndeplinirea obligaţiilor de către beneficiarii selectaţi, iar în cazul neîndeplinirii acestora, sperăm ca Ministerul Economiei să acţioneze rapid şi să semneze acordurile de finanţare cu solicitanţii serioşi din lista de ”aşteptare”, adică cei aprobaţi în afara bugetului”, se mai precizează în document.

De asemenea, conform sursei citate, Ministerul Economiei „poate oricând analiza oportunitatea unor majorări de buget, pentru a pregăti/proiecta creştere economică sau chiar răspuns la criza multiplă existentă”.

Grupul Exonia a fost fondat în anii 2000 de omul de afaceri Tiberiu Stoian, antreprenor în serie cu investiţii în industria ambalajelor, IT, turism, comerţ în Romania şi SUA şi este format din trei entităţi: Exonia Holding, producător de ambalaje din hârtie, Exonia Production, producător ambalaje plastice şi Artis Design / IT Solutions, integrator de soluţii de digitalizare industrială. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *