Distribuţie Energie Electrică România (DEER), filiala distribuitorului şi furnizorului de energie Electrica a atras 200 de milioane de euro finanţări europene nerambursabile prin Fondul de Modernizare, reprezentând 80% din cheltuielile eligibile pentru şapte noi proiecte de investiţii în reţeaua de distribuţie de energie electrică. Proiectele au o valoare estimată este de aproximativ 250 de milioane de euro.
„Conform Metodologiei de stabilire a tarifelor de distribuţie, pentru mijloacele fixe aferente investiţiilor în reţelele de distribuţie realizate din fonduri proprii în cadrul unor proiecte cofinanţate din fonduri europene nerambursabile, puse în funcţiune începând cu data de 1 februarie 2021, se stabileşte un stimulent în valoare de 2 puncte procentuale peste rata reglementată a rentabilităţii aprobată”, arată un raport publicat vineri la Bursa de Valori București.
Aceste cinci noi proiecte completează lista celor 13 proiecte de investiţii pentru care DEER a atras circa 250 milioane de euro prin Fondul de Modernizare. Per total, filiala Electrica a atras 450 de milioane de euro din Fondul de Modernizare, mai arată sursa citată. Din total, 4 proiecte sunt în stadiu de execuție, 7 proiecte sunt în faza de achiziție, iar două proiecte sunt în pregătire pentru achiziție.
„Prin strategia noastră de grup, ne-am angajat să îmbunătăţim performanţa infrastructurii gestionate şi să accelerăm transformarea digitală a afacerii. Această realizare reprezintă încă un pas în atingerea obiectivului nostru strategic de a accesa cât mai multe fonduri nerambursabile pentru investiţii”, a declarat Alexandru Chiriţă, director general, Electrica.
Photo 176978923 © Aizhong Wang | Dreamstime.com