Jumătate dintre cele mai mari 2.000 de companii listate la bursă din lume și-au stabilit obiectivul de a ajunge la emisii nete zero până în 2050, însă doar o mică parte dintre acestea respectă liniile directoare stricte ale Națiunilor Unite pentru un angajament de calitate, se arată într-un raport publicat luni, citat de Euronews Green.
Raportul sugerează că există o dependență excesivă de creditele de compensare a emisiilor de carbon, mai degrabă decât de reducerea emisiilor.
Doar 4% dintre obiectivele setate de companii îndeplinesc criteriile stabilite de campania „Race to Zero” a ONU, de exemplu, care asigură că acestea acoperă toate emisiile de gaze cu efect de seră, încep să le reducă imediat și includ o actualizare anuală a progreselor înregistrate în ceea ce privește obiectivele intermediare și pe termen lung.
Dintre cele 50% care au stabilit un obiectiv, doar 37% au avut unul care să acopere emisiile din domeniul de aplicare 3 – cele care nu sunt produse de către companie, ci sunt legate de lanțul său valoric. Doar 13% au avut un prag de calitate pentru utilizarea compensațiilor de carbon.
Analiza a fost realizată de Net Zero Tracker, un consorțiu independent de date care include Universitatea Oxford.