Photo 87554779 © Bayazed | Dreamstime.com

Curtea internațională: Guatemala a încălcat drepturile indigenilor prin autorizarea unei imense mine de nichel acum 40 de ani

Guatemala a încălcat drepturile indigenilor prin autorizarea unei imense mine de nichel pe terenuri tribale în urmă cu aproape două decenii, potrivit unei hotărâri pronunțate vineri de Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, scrie AP.

Verdictul istoric marchează un pas monumental într-o luptă de patru decenii pentru drepturile indigenilor la pământ și o bătălie juridică îndelungată și acerbă, care uneori s-a revărsat pe străzile din nordul Guatemalei.

De asemenea, acesta intervine la finalul summitului ONU privind clima COP28, care a subliniat mai mult ca oricând importanța energiilor regenerabile și a mineralelor de tranziție energetică, precum nichelul.

Potrivit verdictului citit din Costa Rica la primele ore ale dimineții, guvernul guatemalez a încălcat drepturile de proprietate și de consultare ale populației indigene Q’eqchi’, permițând exploatarea minieră pe un teren pe care membrii comunității trăiesc cel puțin din anii 1800.

Guatemala va avea la dispoziție șase luni pentru a începe procesul de acordare a unui titlu de proprietate asupra terenurilor comunității și a primit ordin să înființeze un fond de dezvoltare.

Foto: 87554779 © Bayazed | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *