Criza bugetară din Germania amenință sprijinul guvernamental planificat pentru producătorii autohtoni de energie solară, din cauza unei hotărârii a Curții Constituționale de luna trecută care a interzis transferul a 60 de miliarde de euro de fonduri neutilizate către fondul climatic, relatează Reuters.
Germania își propune să producă 80% din energia electrică din surse regenerabile, dar a devenit „din ce în ce mai dependentă” de componentele importate, cum ar fi celulele solare din China și, prin urmare, a trebuit să creeze stimulente monetare pentru companiile care doresc să extindă capacitatea de producție solară în Germania.
„Decizia Curţii a pus în aşteptare toate angajamentele. Nu putea veni într-un moment mai prost”, a declarat pentru Reuters un reprezentant al unui producător de echipamente fotovoltaice care a aplicat pentru a beneficia de ajutoare guvernamentale.
Asociaţia germană a industriei solare spune că decizia Curţii Constituţionale a pus pe pauză şi o decizie cu privire la o subvenţie pe care aceasta a propus-o Parlamentului pentru a-i încuraja pe oameni să îşi instaleze sisteme produse în Europa.
Foto: ID 24609873 © Charlieaja | Dreamstime.com