Photo 135871494 © VanderWolfImages | Dreamstime.com

COP27: Uniunea Europeană împreună cu patru state membre pun pe masă peste 1 miliard de euro pentru proiectele de tranziție din Africa

Frans Timmermans, comisarul UE pe politici climatice, a declarat la summitul COP27 că blocul european alături de patru state membre vor furniza un sprijin financiar de peste 1 miliard de euro pentru proiectele de adaptare climatică din Africa, potrivit Reuters.

El a menționat că cele patru state membre sunt Franța, Germania, Olanda și Danemarca, urmând să se alăture și alte state membre. Totodată, Timmermans spune că această mutare este doar începutul.

Comisarul european a declarat tot în cadrul summitului climatic din Egipt că Uniunea Europeană va contribui cu 60 de milioane de euro în primă fază la mecanismul de compensare pentru „pierderi și daune” cauzate de criza climatică în țările mai sărace.

Mai mult, brațul executiv al Comisiei Europene se pregătește să vină și cu idei în ceea ce privește negocierile pentru stabilirea acestui mecanism de „pierderi și daune”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *