Photo 199758428 © Olrat | Dreamstime.com

Autoritățile din Franța vor să studieze efectele încălzirii globale asupra reactoarelor nucleare

Operatorul de centrale nucleare Electricite de France (EDF) și autoritățile franceze trebuie să studieze și să înțeleagă mai bine impactul încălzirii globale asupra centralelor nucleare din țară, după cum atrage atenția autoritatea franceză care supraveghează acest sector, citată de Bloomberg.

Președintele Emmanuel Macron a cerut anul trecut operatorului EDF să pregătească construcția a șase reactoare nucleare noi, precum și să extindă durata de viață pentru cele 56 de reactoare pe care le are Franța deja, astfel încât energia nucleară să poată juca un rol important în dezideratul net zero vizat pentru anul 2050.

Cu toate acestea, creșterea temperaturilor globale, întețirea secetelor și schimbările înregistrate asupra nivelului mării ar putea afecta atât siguranța cât și securitatea acestui segment din piața de energie, a avertizat Bernard Doroszczuk, președintele Autorității de Siguranță Nucleară din Franța.

Spre exemplu, un reactor nuclear din Franța a fost forțat de mai multe ori să reducă producția, atunci când temperaturile râurilor au crescut, pentru a se asigura că apa utilizată pentru răcirea reactorului nu dăunează mediului înconjurător atunci când ajunge înapoi în natură.

„Consecințele evoluțiilor climatice asupra facilităților nucleare existente sau asupra celor care vor fi construite trebuie să fie întâmpinate cu un grad de anticipație mai mare”, a adăugat Doroszczuk.

În 2023, parlamentul francez va dezbate strategia pentru energie nucleară, context în care autoritatea de siguranță nucleară i-a cerut operatorului EDF să realizeze studii de fezabilitate pentru a vedea cum poate fi extinsă durata de viață a unui reactor nuclear. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *