Photo 175801354 © Stefan Ardelean | Dreamstime.com

ASUS anunță primul laptop business din lume neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon

Compania de tehnologie ASUS a prezentat laptopul ExpertBook B9, despre care spune că este primul laptop business din lume neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, cu o greutate redusă, de 880 de grame.

”ASUS ExpertBook B9400 reprezintă produsul etalon în privința compensării emisiilor reziduale cu credite de carbon din natură, fiind primul laptop de business din lume neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon – depășind cu 66% standardele ENERGY STAR privind eficiența energetică, reducând deșeurile prin adoptarea metalului PIR (reciclat post-industrial) și adoptând hârtia reciclată ecologic certificată FSC Mix”, arată compania într-un comunicat.

Produsul a fost prezentat la cea de-a doua ediție a EMEA ASUS Business Summit, care a reunit la Malaga, Spania, parteneri de afaceri din peste 35 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Sustenabilitatea a fost în centrul atenției la ASUS Business Summit
Summit-ul a prezentat, de asemenea, angajamentul ASUS de a crea soluții inovatoare, care corespund obiectivelor și angajamentelor companiei privind sustenabilitatea.

„În calitate de lideri în industria tech, suntem încântați să găzduim cea de-a doua ediție a ASUS Business Summit și să le oferim partenerilor noștri comerciali prilejul de a se întâlni în cadrul unui astfel de eveniment, să învețe și să exploreze soluțiile noastre”, a declarat Madeleine Hung, Director General EMEA al diviziei ASUS Commercial. „Ne angajăm să sprijinim partenerii în dezvoltarea afacerilor, angajându-ne, în același timp, să respectăm pe deplin obiectivele noastre de sustenabilitate”.

ASUS a prezentat în cadrul ediției 2023 a Business Summit demersurile sale pentru sustenabilitate în patru domenii: economia circulară, acțiunile pentru climă, producția responsabilă și crearea de valoare.

În ceea ce privește economia circulară, ASUS a evidențiat abordarea sa privind întregul ciclu de viață, vizând sustenabilitatea în fiecare fază a ciclului de viață al produsului și sporindu-i competitivitatea.

Acțiunea ASUS privind schimbările climatice este ghidată de o foaie de parcurs clară către „net-zero” și de obiectivele științifice ASUS pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Compania s-a angajat să utilizeze 100% energie regenerabilă în operațiunile sale din Taiwan până în 2030 și în operațiunile globale până în 2035.

În plus, ASUS a recunoscut că eforturile individuale nu sunt suficiente și a promovat producția responsabilă în întregul său lanț de aprovizionare, aderând în calitate de membru cu drepturi depline la „Responsible Business Alliance” pentru a susține viziunea RBA și pentru a include performanța ESG a furnizorilor săi în deciziile de achiziție și în procesele de management.

În cele din urmă, în privința creării de valoare, ASUS a prezentat programul său de incluziune digitală, care include peste 20.000 de calculatoare pentru mai mult de 1.800 de organizații nonprofit începând din 2008. De asemenea, compania a înființat 500 de centre de învățare digitală în 39 de țări – cu viziunea de a elimina decalajul digital și de a crea oportunități egale pentru toți.

Organizarea acestui eveniment în sine nu a făcut excepție de la regulă, încadrându-se perfect în politica de sustenabilitate a companiei. ASUS Business Summit și-a selectat furnizorii în conformitate cu angajamentele sale și aproape toate materialele din cadrul acestui eveniment au fost alese cu materiale reciclabile sau care conțin componente reciclate, acordându-se o atenție deosebită vopselurilor și lacurilor ecologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *