Mai mult de nouă din zece investitori (94%) consideră că rapoartele corporative privind performanța în materie de sustenabilitate conțin afirmații nesusținute, potrivit sondajului Global Investor Survey 2023, lansat de PwC, scrie ESG News.
Sondajul constată că, deși preocupările macroeconomice și inflaționiste sunt încă în topul preferințelor, acestea s-au atenuat față de maximele din 2022. În mod notabil, în acest an, riscurile climatice au crescut considerabil, și au ajuns la egalitate cu riscurile cibernetice – la 32%.
De asemenea, durabilitatea continuă să rămână un element esențial pentru investitori: 75% spun că modul în care o companie gestionează riscurile și oportunitățile legate de sustenabilitate este un factor important în deciziile lor de investiții, deși acest procent este în scădere cu 4% față de anul trecut.
Sondajul – aflat la a treia ediție consecutivă – a intervievat 345 de investitori și analiști din toate zonele geografice, clasele de active și abordările investiționale pentru a obține informații despre factorii care afectează cel mai mult companiile în care investesc și pe care le acoperă.