DIGI Communications, Medlife, Fondul Proprietatea, TTS și Bucharest Stock Exchange sunt unele dintre cele mai puțin transparente companii din România când vine vorba despre comunicarea pe teme ESG, conform ediției din 2022 a clasamentului de transparență realizat anual de Global ESG Monitor (ESG).
Raportul GEM 2022 a analizat 625 de rapoarte ESG publicate de 350 de companii incluse în indicii a 10 burse de acțiuni majore din Europa, SUA, Asia și Australia.
Nicio companie din topul global nu a obținut scorul maxim de transparență în comunicarea ESG după analiza realizată în funcție de 184 de criterii, iar cele mai mari punctaje la nivel mondial au fost obținute de compania de energie Enel, cu 90 de puncte, respectiv compania de energie Iberdrola, cu 87 de puncte.
Raport GEM pentru România
În România, cel mai ridicat scor și de altfel singurul care se încadrează în categoria companiilor „cu transparență foarte mare” a fost OMV Petrom, cu 75 de puncte.
La polul opus s-a situat Fondul Proprietatea, cu doar 13 puncte, situându-se nu doar pe ultimul loc din România, ci și pe locul 348 din 350 la nivelul întregului clasament global.
Alte companii cu un scor foarte scăzut au fost Medlife (16 puncte), DIGI Communications (20 de puncte), TTS (21 de puncte) și Bucharest Stock Exchange (24 de puncte).
„Dacă marile companii, și nu numai, nu vor reuși să furnizeze informații ESG complete și convingătoare, ipocrizia greenwashing-ului va continua să se extindă”, a declarat Alexandra Diniță, partener regional GEM în România și managing partner al Free Communication.
Însă nici dincolo de companiile din „ultima ligă” nu există rezultate foarte bune în România. Celelalte companii din top variază de la Alro (73 de puncte), BRD SocGen (67 de puncte), Banca Transilvania (66 de puncte), Romgaz (60 de puncte) și One United Properties (57 de puncte), până la TeraPlast (29 de puncte) sau Transgaz (30 de puncte).

În ceea ce privește companiile românești, lipsa detalierii în raportările de sustenabilitate este evidentă. Cu o medie de 89 de pagini a rapoartelor, companiile din indicele românesc se află la coada celor zece indici globali studiați în ceea ce privește exhaustivitatea rapoartelor non-financiare (S-NFR). Doar rapoartele companiilor care formează indicii ASX50 (Australia), S&P 50 (SUA) și Hang Seng (Hong Kong) sunt în medie mai puțin detaliate, conform raportului.
În categoria „Mediu” a raportului GEM, companiile din BET 20 au obținut un scor mediu de doar 44%, cu 40% mai mic decât companiile incluse în EUROSTOXX. Nivelul scăzut al acestui indicator pentru raportarea sustenabilității este dat de lipsa comunicării privind obiectivele și termenele de implementare, un indicator care plasează România mai slab decât toate celelalte țări, cu excepția Poloniei.
Ce arată raportul global
L’Oreal, LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, Mc Donald’s, Alphabet și Berkshire Hathaway sunt unele dintre cele mai puțin transparente corporații din lume.
L`Oreal a obținut un scor de doar 29 de puncte, mult sub medie, în timp ce Berkshire Hathaway a înregistrat doar 32 de puncte. Conglomeratul LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton are doar 34 de puncte, McDonald’s Corp are 35 de puncte, iar Alphabet (Google) are 35 de puncte.
Samsung Electronics are 39 de puncte, Procter & Gamble are 41 de puncte, Walt Disney 45 de puncte, Meta Platforms (ex-Facebook) are 45 de puncte, iar Microsoft Corp are 46 de puncte. Prosus, acționarul majoritar al eMAG și OLX are un scor de 46 de puncte.
„Nu e o surpriză că Monitorul GEM a găsit diferențe atât de mari în transparența raportărilor ESG. Încă nu există un standard recunoscut și practicat la nivel internațional în raportarea ESG, iar acest fapt reprezintă în sine o provocare suplimentară pentru companii. (…) Cu toate că sunt folosite pe scară largă instrumente importante de analiză, precum așa-numita evaluare a materialității (materiality assessment), există încă multe abordări superficiale, inadvertențe, o lipsă de veridicitate și de credibilitate în rezultatele rapoartelor ESG ale companiilor”, a declarat Ariane Hofstetter, cofondatoare a GEM.
În ceea ce privește reducerea emisiilor de dioxid de carbon, companiile analizate de Monitorul GEM 2022 au raportat inițiative, însă puține dintre aceste companii au reușit să devină neutre din perspectiva emisiilor de dioxid de carbon.
Cele mai multe companii și-au setat obiective de a deveni „carbon neutral” în viitor, iar dintre cele care susțin că au atins neutralitatea cele mai multe sunt listate în Asia, cele mai puține fiind în Europa.
„78% din companiile EuroSTOXX sunt aliniate cu obiectivele Acordului privind Clima de la Paris, de limitare a încălzirii globale la un maximum de 2 grade Celsius. Celelalte regiuni se află mult în urmă, cu doar 54% dintre companiile australiene, 31% dintre cele asiatice și 29% dintre cele nord-americane având stabilite obiective aliniate du Acordul de la Paris”.
Există multe semne de întrebare referitor la raportările și eforturile luate de companii pentru prevenirea și combaterea fenomenului exploatării copiilor prin muncă sau a muncii forțate în general.
În timp ce 72% dintre companiile EuroSTOXX dezvăluie în rapoartele ESG riscul de incidență a muncii forțate, obligatorii sau a folosirii copiilor pe lanțul economic, doar 54% dintre companiile nord-americane, 51% dintre cele asiatice și 36% dintre cele australiene fac acest lucru.
„Și mai grav – în Europa, 60% dintre companii își fac publică strategia de combatere a folosirii muncii copiilor sau a altor forme de exploatare. Mai puțin de o treime dintre companiile din SUA (27%), Asia, (27%) și Australia (26%) fac acest lucru. Rămâne de văzut dacă marile companii vor aborda mai serios aceste probleme și dacă Monitorul GEM 2023 va arăta îmbunătățiri ale situației”.
GEM subliniază că anterior companiile strigau în cor „noi suntem curați, iar ce fac furnizorii noștri nu e responsabilitatea noastră” când încercau să se distanțeze de partenerii controversați din lanțul lor de aprovizionare. Acum situația s-a îmbunătățit ușor, iar companiile mari au început să-și exercite presiunea pentru a determina reducerea impactului negativ.
Totuși, companiile nu reușesc să furnizeze informații adecvate despre furnizorii lor. În Europa, 52% dezvăluie măcar localizarea geografică a furnizorilor, în timp ce numai 36% dintre cele australiene, 29% dintre cele nord-americane și 24% dintre cele asiatice fac acest lucru.
„Publicarea altor informații despre furnizori este cel puțin precară, foarte puține dintre companiile studiate publicând informații despre numărul total al furnizorilor, sau numărul plăților efectuate către aceștia”.


