Capacitățile de producție a energiei solare au crescut cu aproape 50% în Uniunea Europeană în 2022, conform unui raport al SolarPower Europe, citat de Euronews.
Raportul arată că au fost instalate capacități fotovoltaice record de 41,4 GW în acest an, suficient pentru a alimenta cu energie un număr de 12,4 milioane de gospodării. Evoluția reprezintă o creștere cu 47% față de capacitățile de 28,1 GW instalate în 2021.
Mai concret, în decursul anului 2022 capacitatea blocului european de a produce energie din această sursă regenerabilă a crescut cu 25%.
„Numerele sunt clare. Energia solară este vitală în contextul crizei energetice și al crizei climatice. Nicio altă sursă de energie nu crește la fel de constant”, a declarat Walburga Hemetsberg, CEO al SolarPower Europe.
În continuare, valul de proiecte fotovoltaice nu pare să încetinească, întrucât Agenția Internațională a Energiei a atras atenția că UE trebuie să instaleze aproximativ 60 GW noi de capacități fotovoltaice pentru a compensa lipsa gazului rusesc.
Zece țări din UE au ajuns deja să instaleze cel puțin 1 GW în fiecare an, iar prima poziție în clasament este ocupată în 2022 de Germania, care a instalat aproape 8 GW doar în acest an.
Pe locul doi se situează Spania cu 7,5 GW, Polonia cu 4,9 GW, Olanda cu 4 GW, respectiv Franța cu 2,7 GW. Pe pozițiile următoare se situează Portugalia, Danemarca, Grecia și Suedia.


