Politicile care sunt implementate în prezent pentru a limita încălzirea climei de pe Terra vor expune mai mult de o cincime din omenire la călduri extreme şi potenţial mortale până la sfârşitul acestui secol, au avertizat oamenii de ştiinţă într-un studiu publicat luni, citat de AFP.
Temperatura de la suprafaţa Terrei este pe cale să crească cu 2,7 grade Celsius până în 2100 în raport cu era preindustrială, ceea ce ar împinge peste 2 miliarde de oameni – 22% din populaţia mondială din acel an – în afara zonei de confort climatic ce i-a permis omenirii să se dezvolte timp de milenii, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Sustainability.
Potrivit acestui scenariu, ţările ce vor avea cel mai mare număr de persoane care s-ar putea confrunta cu o căldură mortală sunt India (600 de milioane), Nigeria (300 de milioane) şi Indonezia (100 de milioane).
„Acest lucru ar reprezenta o remodelare profundă a zonelor locuibile de la suprafaţa planetei noastre şi asta ar putea să ducă la o reorganizare pe scală amplă a zonelor în care oamenii trăiesc”, a subliniat Tim Lenton, cercetător la Universitatea Exeter din Regatul Unit şi principalul autor al studiului.
Prin limitarea încălzirii cu +1,5 grade Celsius – obiectivul cel mai ambiţios al Acordului de la Paris din 2015 -, numărul de persoane expuse la astfel de riscuri s-ar reduce la mai puţin de o jumătate de miliard.
Omenirea se confruntă deja cu o încălzire de aproape +1,2 grade Celsius sub efectul activităţilor umane, mai ales prin folosirea de combustibili fosili (cărbune, petrol, gaze naturale), cu un cortegiu de catastrofe naturale: canicule, secete, incendii de pădure, consideră AFP.
„Costurile schimbărilor climatice sunt adeseori exprimate în termeni financiari, dar studiul nostru subliniază costul uman fenomenal al eşecului în a aborda chestiunea urgenţei climatice”, a precizat Tim Lenton.
„Pentru fiecare încălzire cu +0,1 grade Celsius peste nivelurile actuale, 140 de milioane de persoane suplimentare vor fi expuse la o căldură periculoasă”, a subliniat coordonatorul studiului.
Pragul de „căldură periculoasă” a fost fixat în cadrul studiului la o temperatură anuală medie de 29 grade Celsius. Din punct de vedere istoric, comunităţile umane au fost cele mai dense în regiunile cu temperaturi medii de 13 grade Celsius (în zonele temperate) şi într-o mai mică măsură în regiuni cu temperaturi medii de 27 grade Celsius (în zone tropicale).
Riscurile sunt accentuate în regiunile situate de-a lungul Ecuatorului terestru: clima poate deveni acolo mortală, cu temperaturi ridicate, care, deşi mai mici decât în alte zone, din cauza umidităţii împiedică organismul uman să se răcorească prin transpiraţie.
Potrivit autorilor, cei mai expuși la căldură extremă locuiesc mai ales în țările mai sărace, cu cele mai mici amprente de carbon pe cap de locuitor.
Potrivit Băncii Mondiale, India emite în medie aproximativ două tone de CO2 pe persoană în fiecare an, iar nigerienii aproximativ o jumătate de tonă anual, în comparație cu mai puțin de șapte tone pe persoană în Uniunea Europeană și 15 în Statele Unite.
Angajamentele de reducere a emisiilor de dioxid de carbon asumate de guverne și companii, care nu s-au concretizat încă în acțiuni, ar putea opri creșterea temperaturilor globale la – sau chiar sub – 2 grade C, ceea ce ar permite ca sute de milioane de oameni să evite o căldură catastrofală.
Dar nici nu pot fi excluse scenarii chiar mai rele decât cel de 2,7C care ar rezulta din politicile actuale, avertizează autorii.
În cazul în care emisiile din trecut și cele care continuă să se producă declanșează eliberarea depozitelor naturale de carbon, cum ar fi cele din permafrost, sau încălzirea atmosferei mai mult decât se anticipează, temperaturile ar putea crește cu aproape patru grade peste nivelurile de la jumătatea secolului al XIX-lea, au spus cercetătorii.


