Uniunea Europeană a anunţat noi propuneri pentru a încerca să inverseze „declinul alarmant” al numărului de albine şi al altor insecte care polenizează culturile din blocul comunitar, inclusiv prin recompensarea agriculturii ecologice, potrivit France24, care citează AFP.
Comisia Europeană a anunțat că intenționează să revizuiască o inițiativă din 2017 a UE privind insectele polenizatoare și a arătat că există lacune în legislație și că este necesar să se abordeze „provocări semnificative” prin noi măsuri.
Propunerea solicită promovarea agriculturii – ecologice sau nu – care protejează insectele polenizatoare, reducerea pesticidelor, o mai bună monitorizare a populațiilor de insecte care polenizează și o mai bună conservare a habitatelor, inclusiv în zonele urbane. În joc este o mare parte din producția agricolă a Uniunii Europene
Comisia estimează că polenizatorii, în principal albine, dar și molii, gândaci și alte insecte, contribuie cu aproximativ cinci miliarde de euro pe an la producția alimentară a Uniunii Europene.
Cu toate acestea, practicile agricole intensive, pesticidele, poluarea, schimbarea destinației terenurilor, introducerea altor specii și schimbările climatice au afectat grav populațiile lor.
„În ultimele decenii, insectele polenizatoare au înregistrat un declin dramatic în ceea ce privește diversitatea si abundenta, multe dintre ele fiind amenințate cu dispariția”, a transmis Comisia într-un comunicat.
Propunerea Comisiei Europene, adresată Parlamentului European și celor 27 de state membre ale UE, urmărește să inverseze declinul polenizatorilor până la sfârșitul acestui deceniu. Ea se concentrează asupra populațiilor sălbatice de albine și a altor polenizatori, deoarece UE dispune de alte instrumente menite să sprijine fermele de albine.
De asemenea, programul este conceput pentru a funcționa în paralel cu sistemul de subvenții agricole al UE, numit politica agricolă comună, prin recompensarea fermierilor care aplică metode durabile.
Virginijus Sinkevicius, comisarul european pentru mediu, a declarat că „în cazul polenizatorilor, aceste mici insecte vor defini viitorul naturii și securitatea alimentară pe termen lung”.
El a declarat că speră ca masurile luate de UE pentru salvarea lor „să poata inspira acțiuni similare în întreaga lume”.


