Photo 244584734 © Robert Buchel | Dreamstime.com

Liderii lumii se întâlnesc la Davos, unde lipsa zăpezii de pe pârtii ar trebui să transforme criza climatică în principalul subiect de discuții

Cu câteva zile înainte ca liderii lumii să se întâlnească la Davos pentru evenimentul World Economic Forum, subiectul principal de discuții care planează peste orășelul elvețian este dacă se va putea schia în această iarnă, potrivit Bloomberg.

Deși se situează la o altitudine de 1.560 de metri, Davos a experimentat o iarnă neobișnuit de caldă, iar la începutul lunii ianuarie temperaturile erau mult peste cele de îngheț. De aceea, pârtiile care ar fi fost în mod obișnuit pline de pasionați de schi erau la începutul anului acoperite parțial de vegetație uscată și de excursioniști.

A început să ningă în aceste zile, chiar înainte ca liderii lumii să se întâlnească în perioada 16-20 ianuarie, însă evoluția climei ar trebui să plaseze criza climatică în vârful agendei conferinței din acest an.

Modul în care au evoluat temperaturile la Davos în această iarnă sunt reprezentative pentru modul în care cresc temperaturile în această regiune a globului.

Trebuie să știm că orășelul elveția nu este doar un loc în care liderii lumii se întâlnesc pentru dezbateri, ci este și localitatea care găzduiește o stație meteo care oferă date considerate reprezentative pentru întreaga regiune a Munților Alpi.

Imaginile din satelit arată că nivelul de acoperire cu zăpadă din timpul verii a scăzut cu 10% în ultimii 40 de ani. În timpul iernii, stratul de zăpadă s-a subțiat cu peste 40% față de anul 1971, când a avut loc prima ediție a conferinței de la Davos.

Anul acesta, mai mult de o treime din agenda conferinței de la Davos este legată de schimbările climatice, restul concentrându-se pe starea economiei globale și pe contextul geopolitic actual. Pentru comparație, Bloomberg a analizat agenda conferinței din 2010 până astăzi, iar prima mențiune a problemelor climatice a apărut abia în 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *