Administrația din Sectorul 6 al Capitalei a semnat la finalul săptămânii trecute contractul de finanțare pentru cel mai amplu proiect de management integrat al deșeurilor din București, în urma căruia va începe colectarea separată a deșeurilor de la populație, pe patru fracții, conform unui comunicat de presă.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 130 de milioane de lei, dintre care 86 de milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile. Acești bani vor fi utilizați pentru construcția a 886 de puncte de colectare separată în Sectorul 6, la care se vor adăuga încă 265 de puncte care vor fi contractate de Ministerul Mediului.
„În Sectorul 6 se va începe efectiv colectarea separată de la populație, pe 4 fracții. A fost o perioadă extrem de agitată, o muncă formidabilă: identificarea terenurilor, astfel încât să nu treacă pe dedesubt rețele de utilități, s-au făcut studii geotehnice, topografice, autorizații de mediu, autorizații de construire, totul ca să smulgem acești bani de la UE, bani care puteau fi accesați de 6 ani. (…) Banii obținuți trebuie să fie cheltuiți până la finalul anului 2023. Urmează proiectarea și execuția acestor puncte de colectare, realizarea caietului de sarcini, licitații și multe altele, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
Cele 886 de ghene modern vor avea câte patru pubele: pentru plastic/metal, pentru hârtie/carton, pentru deșeuri bio (frunze, plante, resturi de legume și fructe), respective pentru deșeuri reziduale.
Sticla va fi colectată în alte 12 centre zonale separate, având în vedere că este compusă în principal din sticlă de ambalaj, care își va reduce mult cantitatea, în cursul anului viitor, odată cu implementarea sistemului garanție – returnare.
Punctele de colectare separată din Sectorul 6 vor fi date în folosință la finalul anului 2023. Colectarea deșeurilor se va realiza după un program stabilit de la început: salubristul vine într-o zi să ridice plasticul, în altă zi sticla, în alta gunoiul menajer.
Conform informațiilor transmise de reprezentanții administrației locale, în Sectorul 6 se produc anual peste 120.000 de tone de deșeuri.


