Photo 57310656 © Roberto Lo Savio | Dreamstime.com

Compania petrolieră Shell cumpără cel mai mare producător european de gaz natural regenerabil, într-o tranzacție de 1,9 miliarde de dolari

Compania globală de petrol și gaze Shell a anunțat săptămâna aceasta semnarea unui acord prin care va prelua Nature Energy Biogas, cel mai mare producător european de gaz natural regenerabil (RNG), potrivit ESG Today.

De cealaltă parte a tranzacției de peste 1,9 miliarde de dolari stă un consorțiu de investitori care controlează astăzi Nature Energy Biogas, care include nume precum Davidson Kempner Capital Management, Pioneer Point Partners și Sampension.

Biogazul și biometanul sunt considerate a fi forme de „gaz verde”. Biogazul este produs prin fermentarea deșeurilor organice de origine vegetală sau animală în absența oxigenului. De cealaltă parte, biometanul este produs prin purificarea biogazului, printr-un proces care îi permite să aibă aceleași proprietăți ca gazul natural.

Compania daneză Nature Energy Biogas a fost înființată în 1979 ca un distribuitor de gaze naturale, iar în 2015 și-a construit prima facilitate de producție pentru biogaz. În ultimii ani a devenit cel mai mare producător de RNG din Europa, operând 14 facilități industriale de producție de biometan, având în plan încă 30 la nivel global.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *