Guvenul britanic a anunţat că mii de copaci vor fi plantaţi pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea, relatează Yahoo News.
Un nou fond de 2,5 milioane lire sterline a fost lansat sâmbătă pentru ajuta consiliile locale să creeze spaţii verzi şi să „conecteze comunităţile cu natura ca o amintire permanentă a încoronării”.
Iniţiativa marchează pasiunea regelui Charles pentru natură şi mediu, care s-a manifestat în numeroasele sale patronaje ale unor organizaţii de caritate din domeniul conservării vieţii sălbatice în perioada în care a fost prinţ de Wales.
Proiectele includ programe gratuite sau subvenţionate de consilii privind plantarea de arbori, subvenţii pentru fermieri pentru a planta copaci pe terenuri agricole şi fonduri pentru mici pepiniere de copaci.
Iniţiativa va ajuta la îndeplinirea obiectivelor privind triplarea ratelor de plantare de copaci până la următoarele alegeri şi va asigura că 16,5% din suprafaţa de teren va fi acoperită de copaci până în 2050, a spus guvernul.
Cererile pentru subvenţii în valoare de 10.000 până la 50.000 de lire sterline au fost lansate sâmbătă pentru consiliile comitatelor, districtelor şi oraşelor din Anglia. Solicitările de fonduri vor putea fi depuse timp de cinci săptămâni până pe 11 septembrie.
„Acești noi arbori vor marca pasiunea Majestății Sale pentru copaci și păduri și vor aduce o serie de beneficii pentru mediul natural – de la sechestrarea carbonului, la crearea de habitate și îmbunătățirea sănătății și bunăstării oamenilor.”
Președintele Comisiei pentru silvicultură, Sir William Worsley, a declarat: „Sunt încântat că astăzi deschidem Fondul pentru patrimoniul viu al încoronării pentru a comemora încoronarea Majestății Sale Regele Carol al III-lea.
„Acest fond va permite comunităților să cultive arbori noi și diverși pentru a îmbogăți mediul în care oamenii, animalele sălbatice și natura coexistă pentru generațiile viitoare.”
Anunțul urmează lansării mai multor inițiative pentru a marca încoronarea la începutul acestui an.
Printre acestea se numără redenumirea celui mai lung traseu naţional din Anglia, care acum poartă numele „King Charles III England Coast Path” şi lansarea Seriei de Rezervaţii Naturale Naţionale ale regelui..


