În ultimele două săptămâni, diplomați din întreaga lumea s-au adunat în orașul german Bonn, unde Organizația Națiunilor Unite a găzduit o conferință pe tema schimbărilor climatice, cu rol premergător pentru negocierile din cadrul conferinței climatice COP28, potrivit Bloomberg.
Negociatorii europeni și reprezentanții națiunilor vulnerabile își doreau în principal două lucruri de la Bonn: o discuție clară despre cum accelerăm reducerea emisilor și un semnal clar pentru schimbare din partea Emiratelor Arabe Unite, gazda conferinței climatice ONU din 2023.
Din păcate, aceștia au plecat dezamăgiți de negocieri și de ceea ce pare a fi o lipsă de ambiție.
Discuțiile s-au încheiat joi, iar în urmă a rămas ideea că nici reducerea emisiilor, nici mecanismul de finanțare pentru sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare nu vor înregistra progrese cu adevărat în acest an.
Evenimentul a început într-o notă promițătoare, cu Sultan Al Jaber, președintele COP28, care a declarat că reducerea utilizării combustibililor fosili este „inevitabilă”. El a fost criticat în ultimele luni pentru că nu ia o poziție mai dură în acest sens.
Totuși, declarațiile nu au fost susținute și de acțiuni. În cele două săptămâni nu a luat naștere niciun rezultat concret, nicio ambiție care să stabilească agenda pe marginea căreia să înregistrăm progrese concrete la finalul anului, atunci când va avea loc summitul climatic.
Întâlnirile anuale de la Bonn au de obicei un rol definitoriu. Spre exemplu, cu doi ani în urmă, Marea Britanie și-a luat aici un angajament care a culminat în acel an cu un acord de referință pentru eliminarea cărbunelui la COP26.
În 2023, COP28 reprezintă un moment important pentru că toate cele aproximativ 200 de țări participante trebuie să-și analizeze progresele raportat la țintele climatice asumate.
Direcția în care vor fi aceste rezultate este deja destul de clară: aproape toate țările din lume au rămas în urmă raportat la angajamentele pe care și le-au asumat prin Acordul de la Paris, în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon.
Asumarea acestei stări de fapt va fi totuși doar primul pas în negocierea și dezvoltarea unui răspuns global, unui angajament care să ne țină sub pragul critic de 1,5 grade Celsius.
Oamenii de știință au avertizat recent că suntem în ultima perioadă în care omenirea poate lua măsuri pentru a încerca să se mențină criza climatică în acești parametri. Dincolo de pragul de 1,5 grade Celsius urmările crizei climatice vor începe să fie din ce în ce mai grave și ireversibile.


