Photo 258626918 / Pollution © Witsarut Sakorn | Dreamstime.com

Concurs pentru startup-urile care se concentrează pe tehnologii curate, circularitate şi agricultură sustenabilă

Compania germană de produse chimice BASF, în parteneriat cu AHK România, lansează o nouă ediţie a concursului pentru startup-uri şi soluţii inovatoare. Participarea este gratuită, iar ideile înscrise trebuie să ofere soluţii concrete în domeniul tranziţiei verzi şi digitale. BASF Innovation Hub 2023 se concentrează pe tehnologii curate (Cleantech), circularitate şi agricultură sustenabilă (Farm to Fork).

„Lumea start-up-urilor este un loc fascinant! În regiune sunt mulţi antreprenori creativi care produc inovaţii capabile să ne facă viaţa mai bună şi mai uşoară, găsind, în acelaşi timp, răspunsuri la provocările actuale. Adesea, dacă nu li se oferă susţinerea necesară pentru ca ideile lor să devină reale, utile, aplicabile şi sustenabile pe piaţă, acestea rămân doar pe hârtie. Sustenabilitatea stă în spatele ediţiei BASF Innovation Hub din acest an, deoarece tema principală – Envision 2050 – Imaginează-ţi anul 2050 – este în concordanţă cu viziunea noastră că Europa va deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050”, a afirmat Andreas Lier, director general pentru România, Bulgaria şi Macedonia de Nord.

Etapa înscrierilor pentru BASF Innovation Hub 2023 va dura până pe 29 septembrie, la miezul nopţii, iar singura cerinţă pentru participare este ca membrii start-up-ului sau inovatorii individuali să aibă vârsta de peste 18 ani.

Participanţii din România vor avea şansa să îşi prezinte ideile împreună cu cei din Bulgaria şi Grecia. Doi câştigători se vor califica automat în Marea finală, unde îşi vor prezenta din nou ideile, împreună cu ceilalţi câştigători din 11 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Câştigătorul Marii finale va primi un premiu în valoare de 5.000 de euro brut.

„BASF Innovation Hub este o platformă şi o competiţie constructivă, care încurajează, sprijină şi motivează inovatorii promiţători să dezvolte soluţii care să facă şi mai rapid drumul către un viitor sustenabil. Este un pas în efortul comun de a reduce poluarea şi a frâna schimbările climatice, prin sprijinirea celor ce pot aduce plusvaloare tehnologiilor verzi şi agriculturii sustenabile. Salutăm implicarea companiilor care au capacitatea şi expertiza de a descoperi idei inovatoare şi de a le transforma în proiecte”, a afirmat directorul general al AHK România, Sebastian Metz.

Andreas Lier consideră că BASF Innovation Hub este un eveniment important şi este încântat că, în plus faţă de sprijinul acordat câştigătorului pentru dezvoltarea proiectului, compania va oferi tuturor participanţilor şi alte tipuri de susţinere, precum expertiză, oportunităţi de networking şi expunere.

„Trăim într-o perioadă de dezvoltare rapidă, în care drumul parcurs de la idee la implementare este, teoretic, mai fezabil ca niciodată. Corporaţiile, datorită infrastructurii lor dezvoltate şi numărului mare de experţi, au experienţa necesară, pe care ar trebui să o împărtăşească şi mai mult cu cei care inovează”, a subliniat Andreas Lier.

Portofoliul BASF este organizat în şase segmente: produse chimice, materiale, soluţii industriale, tehnologii de suprafaţă, nutriţie şi îngrijire şi soluţii agricole. BASF a generat vânzări de 87,3 miliarde de euro în 2022. Acţiunile BASF sunt tranzacţionate la bursa din Frankfurt (BAS) şi sub formă de certificat de depozit american (BASFY) din SUA.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 580 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *