Acordul de la Paris a adus un consens în rândul celor mai multe guverne, companii și organizații din întreaga lume cu privire la necesitatea ca modul în care gestionăm criza climatică și efectele acesteia să fie unul bazat pe măsurători, date științifice și transparență.
Fiecare activitate a unei entități, companii sau organizații are mai multe tipuri de impact, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra comunităților în care își desfășoară activitatea.
Pentru ca fiecare tip de impact negativ să poată fi redus, schimbarea trebuie să se întâmple într-un mod măsurabil, iar rezultatele măsurătorilor trebuie să fie cât mai transparente.
Așa cum fiecare companie înregistrează toate informațiile financiare, publică un raport financiar, proiecții și bugetări pentru a-și îmbunătăți situația financiară, așa fiecare companie trebuie să ajungă treptat să publice un raport non-financiar, un raport de sustenabilitate.
Informațiile din raportul non-financiar trebuie să ajungă la fiecare parte interesată, la fiecare „stakeholder”, așa cum sunt ei numiți, în același fel în care informațiile financiare trebuie să ajungă la fiecare „shareholder”.
Raportarea de sustenabilitate face parte din eforturile unei companii de a contribui la dezvoltarea durabilă și la atingerea țintelor și obiectivelor globale în această direcție.
Pe scurt, printr-un raport de sustenabilitate o organizație alege să comunice în mod transparent impactul economic, social și de mediu pe care îl generează prin activitățile sale, respectiv contribuția pozitivă sau negativă la dezideratul dezvoltării durabile.
Transparența de până acum
Legislația în vigoare la nivel european astăzi a fost stabilită în 2014, prin Directiva NFRD (Non-Financial Reporting Directive), referitoare la prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari.
Sub incidența acestei directive intrau companii listate, bănci, companii de asigurări, respectiv alte companii desemnate de autoritățile naționale ca fiind entități de interes public. În total, se estimează a fi circa 11.700 de companii la nivel european.
În România, această directivă a fost transpusă printr-un ordin de ministru din 2016 și unul din 2018. Transpunerea în legislația locală a prevăzut că aceste raportări non-financiare trebuie să fie realizate de entitățile de interes public care au un număr mediu de 500 de salariați.
Peste 700 de companii intră sub incidența legislației de raportare non-financiară în România, însă doar 48 au publicat în 2021 un raport de sustenabilitate pentru anul 2020, adică mai puțin de 7%, conform calculelor CSR Agency.
În rândul celor 48 de companii care au raportat sunt doar 28 de rapoarte non-financiare realizate în conformitate cu standardele GRI. Pentru context, este important să înțelegem că am analizat doar rapoartele pentru activitățile companiilor din România, nu au fost analizate rapoartele consolidate la nivel de grup.
Într-adevăr, pentru anumite companii se pot găsi informații de sustenabilitate și în rapoarte consolidate la nivel de grup, dar întreaga idee din spatele unui astfel de raport este să fie la îndemâna stakeholderilor și comunităților din fiecare țară în care o companie își derulează activitatea.
Asta înseamnă că în spiritul raportării de sustenabilitate, un astfel de raport trebuie să fie publicat pe site-ul din România al grupului, cu informații, măsurători și ținte clare legate de țara noastră, oferite publicului în limba română.
Într-o analiză separată, citată de Economedia, KPMG spune că 74 din primele 100 de companii din România după cifra de afaceri au publicat un raport de sustenabilitate în perioada 2020-2022.
Potrivit raportului, din cele 74 de companii, un număr de 47 de firme au raportat informațiile legate de România în cadrul raportului publicat de grup sau de compania-mamă. Doar 21 au publicat rapoarte locale și doar șase firme cu capital românesc privat sau de stat au publicat informații referitoare la sustenabilitate sau standardul ESG.
De la NFRD la CSRD
În data de 28 noiembrie 2022, Uniunea Europeană a adoptat o nouă directivă de raportare pentru companii, cunoscută sub numele de CSRD (Corporate Sustainabiliy Reporting Directive), care vine cu reglementări ce se vor aplica etapizat între 2024 și 2028.
Această nouă serie de reglementări va extinde domeniul de aplicare al cerințelor de raportare, incluzând astfel noi companii, precum toate societățile mari și societățile cotate la bursă, cu excepția microîntreprinderilor listate.
De la 1 ianuarie 2024 obligativitatea de raportare non-financiară se referă la toate companiile de interes public cu peste 500 de angajați, iar primele rapoarte pe noile reguli de raportare trebuie publicate în anul 2025.
Ulterior, de la 1 ianuarie 2025 regulile se extind și către companiile mari care depășesc două dintre următoarele criterii de mărime: peste 250 de angajați, 40 de milioane de euro cifră de afaceri, 20 de milioane de euro active totale. Acestea vor publica primele rapoarte în anul 2026. Începând cu anul 2026, Directiva CSRD se referă și la IMM-urile cotate la bursă, acestea fiind obligate să publice primele rapoarte de sustenabilitate în anul 2027.
Conform KPMG, raportarea trebuie să fie întocmită în conformitate cu standardele europene de raportare a sustenabilității (ESRS – „EU Sustainability Reporting Standards”), care vor spori cerințele de raportare; primul set de ESRS adoptat de Comisia Europeană este așteptat în iunie 2023; al doilea set de ESRS (inclusiv standardele sectoriale) adoptat de Comisia Europeană este așteptat în iunie 2024; ESRS va solicita companiilor să prezinte și informații aliniate cu taxonomia europeană.
„Asistăm la o schimbare profundă în peisajul raportării corporative, raportarea ESG evoluând de la un segment de nișă către o nouă valență, în care aspectele de sustenabilitate sunt măsurate și raportate cu aceeași rigoare ca informațiile financiare”, a declarat Adela Ciucioi, Partner, Deputy Head of Audit & Assurance, KPMG în România, într-o opinie transmisă public odată cu adoptarea directivei CSRD.
There is 1 comment