Statele Unite ale Americii vor ca din anul 2040 să permită producția și vânzarea doar pentru vehicule grele de dimensiuni medii cu zero emisii – precum autobuzele școlare sau remorcile de tractor – conform unui anunț lansat de autoritățile americane în cadrul summitului climatic COP27 organizat în Egipt, citat de Reuters.
Documentele prin care SUA stabilește acest plan nu au natură legală, însă acestea stabilesc ca 30% din vehiculele produse și comercializate din această categorie să fie cu zero emisii până în 2030, respectiv 100% până în 2040.
„Trebuie să lucrăm împreună pentru a ne atinge țintele de energie curată”, a declarat Jennifer Granholm, secretarul american pentru Energie.
Planul fiscal-climatic de 430 de miliarde de dolari adoptat de americani în luna august prevede facilități pentru cei care cumpără vehicule electrice, facilități care se ridică la 7.500 de dolari pentru vehicule ușoare și medii, respectiv 40.000 de dolari pentru vehicule grele.