Photo 116710262 © Delstudio | Dreamstime.com

Statul francez, condamnat la daune de 10 milioane de euro pentru că nu a luptat suficient împotriva poluării aerului

Statul francez a fost condamnat din nou, vineri, pentru că nu a luptat suficient împotriva poluării aerului, și obligat să plătească daune de 10 milioane de euro, anunță AFP. Depășiri semnificative ale normelor de poluare s-au înregistrat în Paris și Lyon.

Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă a Franţei, condamnă astfel „statul să plătească două amenzi de cinci milioane de euro pentru cele două semestre din iulie 2022 până în iulie 2023”. Banii vor merge către ONG-ul solicitant, Prietenii Pământului (pentru 10.000 de euro) şi, mai ales, către un grup de instituții publice sau asociative implicate în special în probleme de sănătate publică și de mediu (Ademe, Cerema, Anses, Ineris, Airparif, Atmo).

În iulie 2017, Consiliul de Stat a ordonat guvernului să pună în aplicare planuri de reducere a nivelurilor de particule fine PM10 şi a nivelurilor de dioxid de azot (NO2, în special asociat traficului rutier) în treisprezece zone. De atunci, statul francez a fost condamnat în 2021 şi, apoi, în 2022 să plătească în total 30 de milioane de euro pentru că nu şi-a consolidat suficient sistemul de combatere a poluării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *