Sursa foto: pixabay.com

Regatul Unit are în vedere construcţia unei noi centrale nucleare mari

Guvernul britanic are în vedere o altă mare centrală nucleară în ţară, pe lângă proiectele derulate de compania energetică franceză EDF, accelerând strategia țării de dezvoltare a energiei nucleare.

Oficialii au publicat joi o „foaie de parcurs a energiei nucleare”, care prevede în special „explorarea construcţiei unei noi centrale electrice majore”, potrivit unui comunicat, citat de Bloomberg

Discuțiile vor începe după ce EDF și guvernul vor lua o decizie finală de investiție privind centrala Sizewell C, aflată în dezvoltare. EDF mai construiește și centrala Hinkley Point C, ale cărei două reactoare urmează să fie operaționale în 2027 și 2028.

Regatul Unit urmăreşte neutralitatea carbonului în 2050 şi să accelereze dezvoltarea energiei nucleare, sperând să acopere un sfert din necesarul de electricitate prin energie nucleară în următorii 25 de ani. Țara construieşte centrale mari tradiţionale, însă se orientează și spre reactoare modulare mici – mai ieftine şi mai uşor de finanţat.

Foaia de parcurs prezintă și modul în care țara va ajunge la o capacitate de 24 gigawați până în 2050, obiectiv ce ar necesita dezvoltarea de noi proiecte, cu capacitate cuprinsă între 3 și 7 gigawați, la fiecare cinci ani, între 2030 și 2044.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *