Cu doar cinci luni până la lansarea noului sistem național de colectare și reciclare a ambalajelor pentru băuturi, Tomra, furnizor global de sisteme automate de colectare, a deschis un nou centru logistic de 4.000 de metri pătrați lângă București.
Primul centru logistic național al companiei norvegiene va asigura în principal funcționarea și întreținerea echipamentelor care automatizează preluarea post-consum a ambalajelor pentru băuturi în vederea reciclării.
Centrul logistic de 4.000 de metri pătrați a fost construit la cele mai înalte standarde de siguranță și include o platformă pentru încărcarea și descărcarea a până la 50 de camioane pe zi. De aici, atât sistemele de colectare Tomra, cât și piesele de schimb pentru întreținerea acestora, sunt livrate la punctele de returnare SGR din toată țara, asigurând costuri reduse și timpi de intervenție optimi pentru comercianți.
Tomra a deschis o filială în România în 2021 și a dezvoltat rapid o rețea națională de service și mentenanță, cu tehnicieni și flote în fiecare județ.
Pregătirile pentru Sistemul Garanție-Returnare din România se intensifică pentru toți participanții la sistem, pe măsură ce se apropie data lansării din noiembrie. Administratorul SGR, ReturRO, a anunțat în luna iunie că peste 60.000 de companii s-au înregistrat deja pe platforma online a sistemului.
„Un proiect de anvergura SGR în România are nevoie nu doar de o legislație bine gândită, dar și de implicarea și sprijinul tuturor instituțiilor, al RetuRO – administratorul SGR, al micilor și marilor comercianți, al producătorilor, precum și al consumatorilor. Din experiența globală a Tomra, știm că un SGR performant are nevoie și de o coloană vertebrală logistică solidă, capabilă de a răspunde prompt nevoilor din teren ale tuturor celor implicați în sistem, și care să asigure funcționalitatea și disponibilitatea sistemelor automate de colectare. De aceea, Tomra Collection România a deschis deja primul său centru logistic de suport și mentenanță la nivel național, care deservește întreaga rețea de sisteme, printr-o echipă de intervenție formată din tehnicieni cu înaltă calificare, cu o experiență de peste 10 ani în întreținerea RVS-urilor și o flotă de intervenții cu acoperire națională”, spune Dorin Mihai, Director Tomra Collection România.
TOMRA este un partener de încredere pentru comercianți în întreaga lume, cu aproximativ 82.000 de automate de preluare (RVS) instalate în 60 de piețe, care colectează anual peste 45 de miliarde de ambalaje pentru băuturi în întreaga lume.
Noi reguli pentru colectarea și reciclarea ambalajelor pentru băuturi în România: plastic, sticlă și metal
Sistemul Garanție-Returnare din România vizează ambalajele primare de unică folosință, de sticlă, plastic sau metal pentru băuturi, cu volume cuprinse între 0,1 L și 3 L. Consumatorii vor plăti o garanție de 50 bani la achiziționarea unei băuturi și o vor recupera în momentul predării ambalajelor post-consum într-unul din punctele de returnare organizate de comercianți.
Conform legislației în vigoare, toți comercianții care vând băuturi în ambalaje SGR, indiferent de dimensiunea suprafeței de vânzare, vor avea obligația să organizeze puncte de returnare, oferind astfel consumatorilor accesibilitatea la sistem prin posibilitatea de a returna facil ambalajele și de a-și recupera garanția.
Programele SGR au dus la o creștere semnificativă a ratei de colectare a ambalajelor de plastic în Europa: țările care au implementat programe SGR ating o rată de colectare medie de 94%, față de 47% în țările fără astfel de sisteme.
Sistemul Garanție-Returnare din România este unul dintre cele mai cuprinzătoare programe de management al ambalajelor pentru băuturi din Europa, datorită scopului extins, granularității și dimensiunii sale. Peste 6 miliarde de ambalaje pentru băuturi vor fi colectate și reciclate anual prin Sistemul Garanție-Returnare, fiind astfel deviate de la gropile de gunoi și reintroduse în economia circulară.
Fondată în 1972, Tomra oferă soluții automate de colectare a ambalajelor pentru băuturi în vederea reciclării de tip Clean Loop Recycling, colectând ambalaje de metal, plastic și sticlă pentru a fi reutilizate și reciclate în ambalaje noi. Cu aproximativ 82.000 de sisteme instalate în peste 60 de piețe, sistemele Tomra colectează anual la nivel mondial peste 45 de miliarde de ambalaje pentru băuturi, post consum.
Grupul numără peste 5000 de angajați la nivel global și este listat la Bursa de Valori din Oslo.