Peste 90% din producţia mondială de cauciuc are loc în Asia de Sud-Est, iar această cultură a fost mult timp considerabil subestimate în legătură cu defrişările, scrie AFP. Peste patru milioane de hectare de pădure au dispărut din 1993 și până în 2016.
Potrivit unui nou studiu, suprafaţa defrişată este de două până la trei ori mai extinsă decât este general admis. Cercetarea a mai arătat că arborele de cauciuc a fost plantat în zone care sunt esențiale pentru biodiversitate.
Autorii studiului au avertizat că estimările lor ar putea fi depăşite de situaţia reală având în vedere unele limitări, cum ar fi prezenţa stratului de nori în imaginile obţinute din satelit, ceea ce complică calculele. În plus, plantaţiile de cauciuc abandonate înainte de anul 2021 nu au fost luate în considerare, chiar dacă ar fi putut fi cauza defrişărilor.
Studiul acoperă doar Asia de Sud-Est, deşi arborele de cauciuc este cultivat şi în unele zone din Africa şi America de Sud.