Anul 2022 a reprezentat începutul unul val de investiții în capacități de producție a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului, iar acest val s-a menținut puternic și în anul 2023.
Această tendință a fost alimentată inițial de creșterea prețurilor la energie generată de începutul războiului din Ucraina și susținută ulterior de programele de finanțare și subvenționare de tip Casa Verde Fotovoltaice, precum și de măsurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Dintr-un concurs de circumstanțe, prosumatorul a ajuns să fie unul dintre puținele exemple de succes din tranziția energetică a României. Ministerul Energiei anunța în această toamnă că la finalul lunii iunie era deja 1 GW instalat în capacitățile deținute prosumatori, iar tendința de creștere se va menține și în 2024.
Trebuie să ne uităm în urmă pentru a înțelege de ce este parțial surprinzător că prosumatorii au ajuns să aibă o putere instalată mai mare decât a unui reactor de la Cernavodă.
La finalul anului 2022, puterea instalată în rândul prosumatorilor era de 417 MW, iar la finalul anului 2021 era de doar 69 MW, conform datelor Transelectrica și ANRE citate de Wall-Street.ro. Dacă la finalul anului 2019 erau 303 prosumatori în România, la 1 iulie numărul lor era de 77.638.
Saltul este unul uriaș și, deși nu există date defalcate la zi pentru a vedea câți dintre prosumatori sunt persoane fizice și câți sunt de fapt companii, datele ANRE pentru finalul lunii februarie arătau că doar puțin peste 10% dintre aceștia erau persoane juridice.
Desigur, adopția energiei din surse regenerabile în România nu se rezumă nicidecum la prosumatori, întrucât la o scară mai mare un rol extrem de important este jucat în piață de investitori, dezvoltatori și producători. Sistemul energetic ca întreg nu se poate baza pe prosumatori, însă aceștia au rolul lor.
România are o capacitate de producție de peste 3 GW de energie eoliană și circa 1,5 GW de energie solară, conform datelor ANRE citate într-o analiză PwC România, încă departe de țintele asumate în PNIESC (Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice) 2021-2030.
Per total, România și-a propus ca în perioada 2021-2030 să instaleze 6,9 GW de capacități noi de producție a energiei din surse regenerabile, cu mențiunea că PNIESC va fi actualizat în această perioadă pentru a se alinia la ambițiile revizuite la nivelul Uniunii Europene.
Însă atunci când vine vorba de investiții și dezvoltatori subiectul este unul care lasă multe întrebări în aer. Spre exemplu, o analiză ZF arată că există cereri pentru peste 50.000 MW noi de energie verde, avize și contracte pentru 10.000 MW dintre aceștia și o estimare de punere în funcțiune de doar 300 MW pentru 2023.
Totuși, această dimensiune a interesului poate sugera formarea unei bule, în contextul în care capacitatea totală instalată a întregului sistem energetic național este de circa 18 GW.

Conform ANRE, în octombrie 2023, puterea instalată în capacitățile de producție a energiei electrice era de peste 18.300 MW. Din acest total, capacitățile hidro reprezintă 36,1% (peste 6.600 MW), eolienele reprezintă 16,5% (peste 3.000 MW), hidrocarburile sunt 15,4% (peste 2.800 MW), cărbunele 15,3% (peste 2.800 MW), fotovoltaicele reprezintă 8,3% (peste 1.500 MW), iar energia nucleară 7,7% (peste 1.400 MW).
Acestea sunt principalele tipuri de producție care formează puterea instalată, dar discuția despre sistemul energetic național și despre cum trebuie să evolueze acesta este una complicată, a cărei direcție este dată și de elemente precum factorul de capacitate, echilibrarea sistemului și distribuția capacităților de producție în raport cu punctele de consum.
O tranziție justă și echitabilă
Dacă facem un pas în spate, o mare parte din subiectele tranziției energetice se bazează pe înverzirea energiei electrice, dar trebuie să vedem ce procent din economie este cu adevărat electrificat până la acest moment.
În România, doar 16% din consumul final de energie a fost asigurat de energia electrică în 2021, conform calculelor ZF pe baza datelor Eurostat, în comparație cu o medie europeană de 25%. Transporturile și încălzirea sunt două dintre capitolele la care România mai are mult de muncă în ceea ce privește electrificarea.
În cazul transporturilor, doar 0,4% din parcul auto național este electrificat și doar 37,5% din transportul feroviar. În ceea ce privește încălzirea, România are 8,5 milioane de locuințe, dintre care 7,5 milioane sunt și locuite.
Din totalul locuințelor, doar 1,2 milioane sunt racordate la sisteme centralizate de încălzire, 2,5 milioane de locuințe se încălzesc direct cu gaz natural, prin centrală de apartament, sau cu sobe cu randamente extrem de scăzute. Circa 3,5 milioane de locuințe, majoritatea din rural, folosesc combustibil solid, adică lemne sau cărbune.
În toate documentele programatice adoptate la nivel european și la nivel național, în PNIESC sau în Strategia Energetică Națională, se discută despre o tranziție energetică justă și echitabilă. Aceste noțiuni pot fi privite din mai multe perspective, începând de la cea care presupune accesul la energie.
Zeci de mii de gospodării din România nu au avut niciodată acces la energie electrică, în contextul unui stat care nu a reușit să rezolve matematica viabilității economice a extinderii rețelelor de utilități raportat la nevoia cetățenilor de a avea acces la servicii de bază.
Cele mai recente estimări în acest sens vin din 2019, când Ministerul Energiei a numărat 52.000 de gospodării din România care nu au acces la energie electrică. Statul a încercat să lanseze și un program la acel moment dedicat sistemelor fotovoltaice pentru gospodării izolate, însă acesta s-a împotmolit la nivel administrativ și nu a avut succesul scontat.
Astfel, ne întoarcem la ideea de prosumatori și la modul în care avansul tehnologic al soluțiilor energetice pentru autoconsum ar putea veni în sprijinul celor pentru care statul și mediul privat au considerat că nu are sens din punct de vedere financiar să fie deserviți cu energie electrică.
Însă eșecul programului pe care a încercat AFM să îl lanseze în urmă cu câțiva ani arată că este nevoie ca instituțiile care gestionează astfel de programe să fie mai implicate. În cazul programului de atunci cele care nu s-au implicat suficient sunt primăriile, după cum observă Asociația Energia Inteligentă.
În ultimii doi ani, Asociația Energia Inteligentă a demarat proiectul „Energie pentru Viață”, prin care a reușit electrificarea a opt cătune izolate din România. Chiar și pentru demararea acestui proiect, identificarea cătunelor a fost realizată „prin prieteni”, povestesc reprezentanții asociației, întrucât statul nu are o centralizare proprie a acestor cazuri.
Chiar și în cazul în care există acces în teorie la soluții de încălzire, asta nu este o garanție că avem un sistem economic just și echitabil. De mai multe ori decât vrem să credem, românii nu își pot plăti costul facturilor la energie și alunecă în sărăcie energetică.
Un procent de 33% dintre gospodăriile din România au fost împinse înspre sărăcie energetică în 2020, în contextul în care au cheltuit mai mult de 10% din veniturile totale doar pentru plata facturilor la energie, în creștere față de un procent de 27,4% în 2019, conform Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE).

În același timp, aproape două din zece gospodării (19%) suferă de ceea ce se numește sărăcie energetică ascunsă, fiind nevoite să își reducă mult consumul din cauza veniturilor mici. Acest procent a crescut față de 16% în anul anterior.
La tabloul sărăciei energetice se adaugă și alți indicatori: aproape jumătate din populația țării utilizează încă lemnul pentru încălzire, cu un procent de 80% în mediul rural, de regulă în sobe vechi, ineficiente energetic, cu un randament de 15%, ceea ce înseamnă că 85% din energia calorică a lemnului se pierde.
Totodată, rata de reabilitare a clădirilor este foarte redusă, iar 8 din 10 clădiri au nevoie de renovare energetică, fiind vechi și ineficiente energetic. Este important de înțeles că sărăcia energetică se referă și la imposibilitatea consumatorului vulnerabil de a-și răci locuința, nu doar de a o încălzi.
Corina Murafa, expertă în energie care colaborează cu ORSE, a atras atenția recent că România are la dispoziție fonduri europene de ordinul miliardelor de euro prin care poate reduce sărăcia energetică care afectează milioane de români.
„Aceste fonduri trebuie utilizate pentru a aduce lumină în casele fără electricitate, pentru refacerea sistemelor de încălzire și pentru reabilitarea clădirilor ineficiente, în special în mediul rural, unde înregistrăm cea mai ridicată rată a sărăciei energetice”, subliniază experta ORSE.
În opinia sa, una dintre principalele probleme este că România nu a definit corect consumatorul vulnerabil, într-o manieră mai complexă, ci doar în funcție de niște praguri de venit stabilite arbitrar. De aceea, în momentul în care a fost implementată schema de plafonare și compensare a prețurilor la energie, aceasta s-a extins și către consumatorii care nu ar fi încadrați în categoria consumatorilor vulnerabili.
„Așadar, avem urgent nevoie de o strategie națională pentru combaterea sărăciei energetice, obligație prevăzută încă din 2012 în Legea Energiei. Suntem în 2023, 11 ani mai târziu, și strategia nu există. Acest plan național trebuie să conțină măsuri care să rezolve cauzele sărăciei energetice”.
Printre posibile soluții, ORSE propune credite cu dobândă preferențială prin care românii să-și poată reabilita termic locuințele, să-și înlocuiască sobele actuale vechi cu unele eficiente energetic, să-și instaleze panouri solare, fotovoltaice și pompe de căldură.
„În condițiile în care doar 3% din locuințele din mediul rural au fost renovate până acum, e absolut necesar să avem un program de reabilitare termoenergetică care să se adreseze locuințelor individuale, mai ales celor din mediul rural. Acestea sunt măsuri sistemice, structurale și care pot face diferența nu doar pe termen scurt, ci și pe termen mediu și lung în sprijinul consumatorilor vulnerabili”.
Ideea unei tranziții energetice juste nu se manifestă doar în ceea ce privește accesul la energie, ci și raportat la industria producției de energie. În România, ca în multe țări din Europa sau din lume, cărbunele și hidrocarburile reprezintă un sector important, iar multe județe au fost industrializate chiar în acest sens.
La finalul anului 2022, Comisia Europeană a aprobat Programul Tranziție Justă 2021-2027 care cuprinde șase județe din România: Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Cu o alocare de 2,5 miliarde de euro, acest mecanism va finanța măsuri pentru atenuarea impactului închiderii sau transformării unor activități economice dominante în economia locală a acestor județe.

În total, cele 2,5 miliarde de euro ar trebui să însemne 11.000 de locuri de muncă directe nou create, 6.000 de firme care vor beneficia de sprijin pentru diversificarea economiei și creare de locuri de muncă, 30.000 de persoane care vor beneficia de reconversie profesională, 226 de hectare de suprafețe vor fi decontaminate sau reconvertite și 24.000 de gospodării vor fi sprijinite pentru a dobândi statutul de prosumator.
Rămâne de văzut cum vor fi implementate programele din cadrul acestui mecanism de tranziție justă și dacă autoritățile locale și cele centrale vor reuși să coordoneze finanțările astfel încât să nu lase în urmă părți din populație în drumul lor spre tranziția către un alt model energetic și economic.
Acest articol a fost realizat cu susținerea ING Bank România.
There is 1 comment