Defrișările în Pădurea Amazoniană din Brazilia în 2023 s-au înjumătățit față de anul precedent, la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani, o victorie importantă pentru președintele Luiz Inacio Lula da Silva în primul său an de mandat.
Încă de la debutul mandatului său, Lula da Silva a mizat pe reducerea defrișărilor din țara sud-americană, cu promisiuni de a pune capăt defrișărilor ilegale până în 2030.
Potrivit datelor preliminare ale Institutului Național pentru Cercetarea Spațiului (INPE) din Brazilia, 5.153 de kilometri pătrați au fost defrișați în 2023, o scădere de 49,9% față de 2022. Doar în luna decembrie, defrișările au scăzut cu 23%, până la 176,8 kilometri pătrați.
Ministerul Mediului a declarat că cifrele vin pe fondul eforturilor „decisive” de supraveghere. „Acesta este primul pas spre atingerea obiectivului de defrișare zero până în 2030”, a afirmat ministerul într-o declarație pe rețelele de socializare.
Photo 40171189 | Amazon Forest © Richard Carey | Dreamstime.com