Curtea Supremă a Braziliei a încheiat joi, cu patru voturi împotrivă și două pentru, cele mai recente deliberări privind restricționarea drepturilor popoarelor indigene de a-și revendica pământurile strămoșești – considerate ca fiind un element cheie împotriva schimbărilor climatice, transmite AFP.
În total sunt 11 judecători, ceea ce a făcut ca cinci dintre ei să mai fie nevoiți să voteze în acest caz pe care Curtea Supremă a început să-l judece în 2021, dar care a fost amânat de mai multe ori.
Instanța, reunită în capitala Brasilia, cântărește legalitatea așa-numitului „argument al cadrului temporal”, care susține că popoarele indigene nu ar trebui să aibă dreptul la terenuri pe care nu erau prezente în 1988, când a fost ratificată actuala Constituție.
Grupurile indigene spun că acest lucru le încalcă drepturile, având în vedere că mulți dintre ei au fost forțați să părăsească pământurile lor ancestrale, inclusiv în timpul dictaturii militare care a condus Brazilia între anii 1960 și 1980.
Unul dintre judecătorii care au votat împotriva măsurii, Cristiano Zann, a declarat că „niciun tip de „termen limită” nu poate fi impus în detrimentul populației indigene”.
El a spus că popoarele indigene beneficiază „de posesia lor exclusivă încă din timpul imperiului, din 1734”.
Militanții pentru climă s-au alăturat activiștilor indigeni pentru a face presiuni asupra instanței să respingă argumentul privind cadrul temporal, având în vedere că numeroase studii au constatat că rezervațiile indigene protejate reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a lupta împotriva defrișărilor și, odată cu acestea, împotriva încălzirii globale.
„Argumentul ignoră drepturile noastre constituționale la pământurile noastre ancestrale, pune în pericol rezervațiile indigene existente și face ca înființarea altora noi să fie neviabilă”, a declarat pentru AFP Dinamam Tuxa, coordonator al Asociației popoarelor indigene din Brazilia (APIB), înainte de proces.
Grupurile pentru drepturile indigenilor au numit acest caz „procesul secolului”. Procesul a fost suspendat după ultima rundă de vot și va continua săptămâna viitoare, când vor vota și ceilalți judecători.